Interviu cu Mutre of București - FolkCameraStraps TALKS

Deși Mutre of București a luat naștere în 2019, am aflat de proiectul lui Răzvan Marin (un fotograf de 36 de ani din capitală) de abia anul trecut, iar de atunci verific constant pagina lui de Instagram pentru a vedea ce "mutră" a mai fotografiat. Și pentru că am vrut să aflu mai mult, zilele trecute l-am luat pe Răzvan la întrebări serioase despre proiectul lui cu nume neserios.

Folk Camera Straps: "Mutra", individual sau în expresii, se folosește de cele mai multe ori în scop critic. Ce ai găsit tu apreciativ la "mutră"? Ca fotograf, ce înseamnă pentru tine "mutra"?

Răzvan Marin: "Mutra" nu are o conotație negativă pentru mine. Este un cuvânt funny și poți spune multe lucruri despre reacția pe care o au [oamenii] când aud numele contului [de Instagram]. Pentru mine este un reminder să nu ne mai luăm așa în serios, și poate este cea mai adevarată expresie a noastră. Nu știu, dar m-am atașat de acest cuvânt.

FCS: Tagline-ul de pe contul tău de Instagram este "people that are art in unrepeatable moments around town". Cum sunt pentru tine oamenii artă și de ce sunt momentele irepetabile?

RM: Fiecare moment este efemer, pierdut chiar înainte de a apăsa pe buton. Fotografiile ne amintesc asta constant (sau ar trebui!). Mi se pare că e o încurajare să explorăm mai mult fotografia, pentru că totul e valoros. Arta înseamnă că ceva din expresia sau prezența lor a declanșat în mine o emoție, un imbold să fac un portret. Cred că asta e, în forma ei cea mai pură, arta: un imbold, o simțire care nu exista înainte.

FCS: Ce calități credeai că trebuie să ai înainte de a începe să fotografiezi oameni pe stradă și ce calități crezi acum, la aproape 3 ani de la începutul proiectului, că ai de fapt pentru a face lucrul acesta?

RM: Credeam că trebuie să ai multe calități pe care nu le aveam, una importantă fiind aceea de a avea un auz normal. Problemele mele de auz au fost și sunt întotdeauna cea mai mare insecuritate legată de capacitatea mea de a comunica (iată încă una!) cu mutrele pe stradă. Concluzia e că am avut dreptate, dar și că nu am avut. Altfel: încredere în sine, curaj și noroc.

FCS: În era aceasta în care fotografia poate fi înșelătoare, și aici mă refer la "masca" pe care oamenii o poartă mai mult sau mai puțin în viața de zi cu zi, ce speri să surprinzi în portretele pe care le faci?

RM: În general încerc să surprind ceva diferit de “masca selfie” pe care o avem toți ca automatism deja. Sper să se vadă un pic altfel și să se descopere prin portretele mele ceva interesant despre ei/ele. Dacă reușesc sau nu, este greu de spus, dar am avut mult feedback încurajator.

FCS: Crezi că suprasaturația de pe "social media", cantitatea de "mutre" pe care o vedem zilnic, ne face să vedem altfel portretele față de cum erau văzute acum 20 de ani, de exemplu? Vedem mai mult sau mai puțin într-un portret?

RM: Bineînțeles că suntem mult, mult mai expuși la fotografie și impactul unei poze este mai redus. Cu toate astea, un portret special și puternic încă cred că stârnește interesul și poate să capteze atenția chiar și în zilele noastre. (Poate, în special, dacă sunt printate.) Cred că tot timpul vom fi atrași de a ne uita la oameni, fețe cu oameni, întâmplări cu oameni, suntem animale sociale și foarte curioși. De aceea cred că și partea de storytelling e foarte importantă. În final, pentru mine este oarecum indiferent acest aspect social-media, știu sigur că nu aș putea face altceva nici dacă aș vrea.

FCS: La fiecare fotografie scrii câte ceva despre persoana respectivă, de cele mai multe ori ceva poetic și/sau ficțional. Puteai face "Mutre nefotografiate of București". Ce rol are fotografia din proiectul "Mutre" pentru publicul tău?

RM: Ha! Aș putea cu siguranță să fac asta și poate chiar încep o serie pe story [pe Instagram]! Mulțumesc pentru idee. Inițial, [fotografia] nu avea rolul central - eu fiind mai degrabă un îmbârligător de cuvinte decât fotograf-, dar acum cred că e 50-50. Cred că descrierea potentează portretul, și invers.

FCS: Fotografiile tale par foarte personale și arată o apropiere atât fizică, prin distanța focală folosită și încadrare, dar și una lăuntrică, prin starea de bună dispoziție pe care o au oamenii atunci când se lasă fotografiați de tine. Este această apropiere ceva ce îți dorești sau ai vrea să fii mai detașat, mai observațional în acest proiect câteodată?

RM: Mulțumesc! Mă bucur că se percepe asta și din cealaltă parte. Nu cred în mărirea distanțelor dintre oameni. Parcă avem destulă, nu? Dacă îmi doresc ceva e și mai multă apropiere, hai să vedem și mai mult, și mai intens, și mai aproape!

FCS: Trăim în vremuri în care ni se arată constant că suntem "defecți" și că trebuie să alegem o formă sau alta de tratament, de consiliere pentru problemele pe care le avem. Consideri că "Mutre of București" este un proiect diaristic, cu rol terapeutic poate? În ce măsură este proiectul despre tine și în ce măsură despre subiectul tău, oamenii?

RM: Fotograf-terapeut? De ce nu?! Glumesc, dar chiar cred în fotografia ca terapie și că te poate ajuta în foarte multe moduri. Cred că nu ne putem abține să nu punem ceva din noi în orice facem și cu cât devin un fotograf mai bun cu atât va fi mai mult despre mine. Dar, focusul numărul 1 vor fi întotdeauna “mutrele”.

FCS: În încheiere, este "Mutre of București" un generator de noi idei, planuri, proiecte sau doar un "partener" care te va însoți o parte din viață?

RM: "MutreOfBucurești" este un “forever” project, sper că va fi prezent într-o formă sau alta cât timp voi avea un aparat. Dar cu siguranță este un generator de idei și de noi proiecte. Cunosc mulți oameni interesanți prin el - una din cele mai rewarding părți ale proiectului - și nu știi la ce poate duce. Creativitatea are nevoie de "inputs" și cu cât ai inputuri mai bune cu atât rezultatul, trecut prin filtrul personal, va fi mai puternic și inspirat. Nu cred în creativitate "in vitro", singur, pe o insulă. Am nevoie de conversații și inspirație, și "Mutre" cu siguranță îmi dă destul din amândouă. :)

Foto cu Răzvan de Doina Vadanovici

Pe Răzvan Marin îl găsiți pe Instagram aici.

---

Dacă și tu vrei să fotografiezi oameni faini pe stradă cerându-le voie, iată câteva sfaturi. Ține aparatul la piept pentru a fi mereu la vedere. În felul acesta, subiectul tău știe că nu ai gânduri "ascunse", totul este pe față și nu îi vrei răul. Dacă pentru street photography "stealth mode" este recomandat să ai un aparat foto cât mai subtil și o curea la fel de subtilă, eventual neagră, în cazul unui asemenea proiect unde nu trebuie să te ascunzi de subiectul tău, o curea colorată este chiar preferată uneia negre pentru ca tu să nu pari prea profesionist, prea "paparazzi" și în felul acesta să "sperii" persoana pe care vrei să o fotografiezi.

Curea de umăr Voyage

Cumpără acum