Student la fotografie, cu Alexandra Costea - FolkCameraStraps TALKS
- Marian
- 21 apr. 2022
- 7 min de citit
Deși mă consider fotograf, calificarea mea este de fapt de tehnician dentar. Așadar am petrecut trei ani în acea facultate mereu cu gândul la una de foto-video. Cu timpul am început să mă gândesc că "mai bine că n-am fost la foto". Că a fost bine sau rău, că e prea târziu sau încă aș mai putea să fac asta, asta nu știu. Și cum această curiozitate încă este acolo, când am descoperit-o pe Instagram pe Alexandra Costea, un student brașovean la foto-video în Timișoara, a fost musai să o întreb câte ceva despre această facultate la care visează atât de mulți.
© Alexandra Costea
Folk Camera Straps: "Student la fotografie. Ce vis!" Cred că auzi des asta. Este de vis să fii student la fotografie?
Alexandra Costea: Pot spune că am auzit acest lucru de câteva ori, iar acum că stau să mă gândesc, din anumite puncte de vedere, aș putea considera că este de vis. Mi se pare foarte interesant cum există această percepție a oamenilor, că dacă ești student la o facultate de artă, cu siguranță totul este boem și frumos. Aș putea spune că este de vis, însă din păcate, pot exista și momente de burnout sau momente în care nu ești apt să creezi o lucrare de artă, ci doar o fotografie, lucru care te poate demoraliza destul de mult. Cel puțin pe mine mă demoralizează. Dacă ar fi să cântăresc totuși, simt că pentru mine este alegerea cea bună, ce se apropie cel mai mult de acest vis.
FCS: De fapt, am vrut să te întreb altceva mai întâi. Ai avut sprijinul, aprobarea celor apropiați pentru alegerea unei facultăți de artă? Și cum ai luat hotărârea de a urma cursurile unei asemenea facultăți? AC: Am avut tot sprijinul din partea celor apropiați, lucru care m-a bucurat foarte mult, încă din acele momente. Eu am terminat un liceu cu un profil teoretic, iar în clasa a XII-a mi-am dat seama că vreau să fac grafică. Spre mirarea multora, fotografia a fost ultima alegere. Dorindu-mi să fac grafică, aveam nevoie să învăț în câteva luni să desenez, lucru pe care nu îl făcusem în liceu. Cu ajutorul a doi profesori, am reușit să învăț să desenez destul de bine, zic eu, însă am fost îndrumată spre design, din moment ce am o fire ceva mai perfecționistă și veneam și din acest domeniu al matematicii și fizicii. Admiterea am dat-o la UAD, în Cluj, la design, iar eu aveam “în secret” mapa pregătită și pentru foto-video. Încă țin minte cum pregăteam imaginile, fără a avea niciun fel de cunoștințe despre cum ar trebui să arate mapa, ce format trebuie să fie imaginile sau cum să le aranjez. Într-un final am ajuns la foto-video, iar viața m-a purtat în Timișoara, la Facultatea de Arte din cadrul UVT.
© Alexandra Costea
FCS: Internetul este plin de lecții de fotografie. Ce te învață în plus o facultate de foto-video? Sau după acești trei ani te alegi de fapt cu altceva, mai important decât cunoștințele foto? AC: Cred că în cei aproape trei ani de facultate, mi-am creat un răspuns aproape robotic la această întrebare. Ideea este că eu mă gândesc la facultate ca la un profesor de limbă străină ce te învață de unde să începi, te îndrumă pe diferite căi, te dirijează, te ajută cu pronunția cuvintelor, iar cel mai important, îți oferă oportunitatea de a purta o conversație. Deși sunt atâtea informații pe internet, trebuie să ajungem într-un punct în care să ne formăm o sită pentru a distinge informația corectă de cea eronată, iar acest lucru poate dura destul de mult atunci când nu ai un îndrumător. Nu spun că nu se poate învăța de pe internet, însă apreciez facultatea pentru standardul pe care ți-l formează, exemplele care merită urmate, istoria fotografiei, ce a fost folosit înainte, cum și de ce. Sunt informații ce pot fi găsite în cărți, pe internet, însă mi se pare că acest proces durează mai mult și nu mereu avem setea de informații constantă, sau inspirația de a căuta ceva specific. Artele vizuale în sine sunt complexe și necesită cunoștințe din diferite domenii pentru a putea realiza o lucrare cât mai elevată sau diversă, iar din acest motiv, un îndrumător poate face o diferență. Cred că după trei ani de foto-video, am ajuns să știu lucruri din domenii precum optică, chimie, istorie, însă cel mai important, cred că am învățat să relaționez mai bine cu oamenii. Personal, aproape am scăpat de anxietatea de a vorbi în fața unui grup mai mare de persoane, de frica de a vorbi cu o persoană necunoscută. Cred că depinde foarte mult de om, însă sunt foarte multe de învățat pe lângă tehnică.
FCS: Dorești să îți continui studiile în acest domeniu? AC: Da, mi-aș dori să ajung să am și doctoratul în acest domeniu. De multe ori am auzit ideea că licența este doar durata de timp în care te inițiezi, înveți primii pași ca să zic așa, iar masterul este partea în care aprofundezi tot ce ai învățat până în acel moment. Un profesor de-al meu compară facultatea cu evoluția unui copil. Atunci când acesta este mic, îi trebuie câțiva ani până să poată merge, să vorbească, să mențină o conversație complexă. Pe la aproximativ doisprezece ani, el este conștient de deciziile sale și greutatea acțiunilor. Cam la fel este și cu fotografia, ai nevoie de mulți ani pentru a stăpâni toate aspectele acesteia, însă anii de licență și master sunt cei care accelerează procesul.
FCS: Ce ramură a fotografiei te atrăgea înainte de facultate și ce ramură îți place mai mult acum? Ți-ai schimbat perspectiva asupra fotografiei în acești ani? AC: Cred că asta este cea mai grea întrebare pe care o pot primi. Înainte de facultate îmi plăcea fotoreportajul foarte mult. Acum simt că sunt o pânză pe care vântul o duce unde vrea, iar ploaia și noroiul o pictează în voie. Am ajuns în punctual în care vreau să le fac pe toate. Cel mai mult cred că îmi place fotografia conceptuală, dar și fotojurnalismul, fotografia de stradă și portretul se pare că mă atrag. Minimalismul este iar un lucru spre care încep să merg. De asemenea, manipularea foto începe să mă atragă. Este complicat. Eu sunt complicată pe partea asta. Perspectiva cu siguranță mi-am schimbat-o, însă nu cred că pot verbaliza în ce sens s-a schimbat. Cred că acum pun un accent mai echilibrat pe tehnică și mesaj. Înainte mesajul conta cel mai mult, dar mi-am dat seama că este nevoie de ambele pentru a avea o lucrare de impact, ca să aibă potențialul de a rămâne în istorie.
© Alexandra Costea
FCS: Arată-ne un proiect foto preferat. Care este povestea lui?
AC: Mereu mi s-a părut interesantă această lume a tarotului, misticul, magia și spațiul cosmic. În al doilea an [de facultate] am avut o temă prin care trebuia să ne jucăm cu elemente compoziționale, iar eu am ales să merg pe stilul de colaj al lui Claude Cahun, iar așa s-a născut acest proiect. Nu pot spune că l-am văzut mereu ca pe un proiect, dar știu că este o serie de care încă nu m-am săturat. Povestea lucrărilor se leagă de această lume plină de simboluri a tarotului, dar nu numai. Până acum am reușit să denumesc doar câteva dintre ele, însă țin minte că prima lucrare am numit-o "Mephisto’s eye", iar de aici a fost creată seria. Adâncindu-mă apoi mai mult în sfera tarotului, a simbolurilor, am numit două dintre lucrări "Armaya" - blestem și "Devla" – drac.
FCS: La ce proiect lucrezi acum? AC: Momentan lucrez la proiectul de licență, pe care l-am schimbat de vreo trei sau patru ori până acum. Din păcate, încă nu îl pot arăta, însă pot spune că prima mea idee de licență a fost de a pune imagini cu chipurile oamenilor pe pietre. Este vorba de un proiect experimental, în care mi-am dorit foarte mult să creez o instalație interactivă, ce să influențeze măcar pentru o secundă gândirea celui ce se află în fața lucrării. Imaginile erau făcute pe film și mărite pe pietre ce erau pictate înainte cu soluție fotosensibilă. Îmi doream foarte mult să fac o alee din aceste chipuri, iar oamenii să fie puși în situația în care au de ales dacă o să calce pe pietre pentru a intra într-o cameră sau vor trișa și vor muta stâlpii ce îngrădeau aleea (ideea de a încălca reguli). Îmi plăcea ideea de introspecție pe care o oferea instalația și cu prima ocazie sper să termin proiectul și să îl expun.
© Alexandra Costea
FCS: Recomandă-ne o carte foto. Și spune-ne de ce îți place.
AC: Despre fotografie, de Susan Sontag. Este cartea pe care am pus mâna în liceu și am început-o de cel puțin zece ori, dar nu am reușit să o termin încă. Este genul de carte plină de referințe, ce te poate bucura, enerva și în același timp lăsa pe gânduri pentru multe zile. Nu este o carte grea, însă am eu un talent al meu, că atunci când îmi place ceva foarte mult, încerc să fac în așa fel încât să nu se termine acel moment, motiv pentru care încă nu reușesc decât să o recitesc, dar fără a ajunge la un sfârșit.
FCS: Recomandă-ne și un film despre fotografie.
AC: Samsara (2011), însă nu este strict despre fotografie, sau The Photographer of Mauthausen (2018).
FCS: Ai vreun sfat pentru cei ce vor să se înscrie la o facultate de foto-video? AC: În primul rând, dacă vă place să țineți o cameră foto în mână și simțiți că asta vă doriți să faceți următorii ani, just do it. Primul pas e să ajungi la facultate. De acolo, totul devine natural și eu consider că merită. În al doilea rând, un lucru pe care mi-aș dori să mi-l spun mie din trecut este să faci fotografiile cu suflet, nu doar pentru temă. Mai ales în primul an, când nu știam cu ce se mănâncă facultatea și în ce constau temele pe care le primeam, așa că făceam minimul, pentru că de multe ori temele nu erau în zona mea de confort. În momentul în care am început să îmi dau interesul, am început să am lucrări, nu doar poze. Și cred că aș mai putea spune un lucru ce ține de toate facultățile și de noi în general. Este normal să găsești profesori pe care îi placi sau pe care nu îi placi, este în firea noastră să nu ne placă anumite lucruri. Important este că de la toți poți învăța ceva nou, dar trebuie să fii deschis și să asculți. Iar cel mai important, nu vorbi despre ce îți dorești să faci. Ia camera în mână și hai la fotografiat.
Găsiți mai multe fotografii ale Alexandrei pe contul ei de Instagram.
Dacă ești fan minimalism și al negrului, aruncă un ochi peste curelele de mai jos.
Comments