Moara Vlăsiei - relicva unui experiment
- Iulia Dana Băceanu
- acum 5 zile
- 7 min de citit
Tranzitând în viteză autostrada București - Ploiești în sensul către munte, privirea îmi alunecă de fiecare dată către siluetele repetitive care apar la marginea căii de rulare în apropierea ieșirii către Ghermănești. Ritmul verandelor cu arcade îmi stârnește curiozitatea datorită asemănării cu cel al cartierului Cățelu din București. Am decis să fotografiez așezarea și am căutat să descurc firul informației care la început s-a lăsat cu greu descoperită. Care este vechimea construcțiilor, care a fost funcțiunea lor inițială și de ce nu, cine este autorul a ceea ce în mod evident a fost un proiect planificat?
Limitele poroase ale așezării și aspectul neînchegat, lasă impresia că avem în față începutul sau relicva unui experiment posibil neterminat.
Fără alte date relevante în afară de denumirea bisericii aflate în centrul așezării - Schitul Moara Vlăsiei - căutările incipiente de pe internet și discuțiile cu AI mi-au livrat o serie de detalii piperate, dar mai degrabă vagi și informații confuze legate de alte obiective asemănătoare din zonă. Poveștile de începutul anilor 2000 menționau tranzacții la limita legii cu terenuri RAAPPS, construcția unui Dracula Park și afaceri cu sume exorbitante. Cum niciuna dintre cele de mai sus nu îmi oferea răspunsurile dorite, m-am întors către aspectul pe care îl observasem încă din treacăt - asemănarea cu experimentul Cățelu. Cartierul de locuințe tip realizat între 1955 și 1959, a fost proiectat de către arhitectul Tiberiu Niga pentru a fi replicat și în alte zone, dar a rămas unic deoarece schimbările politice ulterioare au produs dezvoltarea de noi abordări urbanistice și sociale.
În timpul investit cercetării așezării de la Moara Vlăsiei nu am reușit să găsesc informații clare despre natura actuală a locului. Datele generale întâlnite în ziarele din perioada comunistă, articolele de specialitate din numerele revistei Arhitectura din perioada anilor '50, observațiile făcute pe teren și vecinătățile imediate - pășuni, terenuri cultivate, infrastructuri agricole și zootehnice active și părăsite - indică spre funcțiunea inițială de gospodărie colectivă de stat și locuințele personalului angrenat, fără alte clarificări legate de specificul acesteia. În fotografiile care însoțesc articolul pot fi observate 8 unități identice de locuințe cuplate, o clădire care pare să fi găzduit o cantină, un turn de apă, o biserică ce inițial mă făcuse să bănuiesc că așezarea este mai veche de perioada comunistă, plus alte clădiri anexă cu funcțiuni tehnice neevidente.
România anilor '50 a fost marcată de impunerea radicală și neechivocă a realismului socialist sovietic “drept un instrument exclusiv politic”.
În funcție de specificul său, o astfel de gospodărie ar mai fi putut cuprinde adăposturi pentru mașini agricole, ateliere de reparații, construcții zootehnice, magazii, silozuri sau clădiri social-culturale (1).
Cea mai veche imagine de satelit pe care am reușit să o studiez este din 2010. Locuințele tip sunt înșirate de-a lungul a două străzi ce se intersectează între cantină și biserică. În prezent terenul înconjurător este brăzdat de un număr mare de movile, ceea ce indică folosirea locului drept groapă de gunoi informală pentru resturile din construcții rezultate din localitățile vecine Ghermănești și Snagov, ambele marcate în ultimele decenii de un boom imobiliar accentuat. Limitele poroase ale așezării și aspectul neînchegat, lasă impresia că avem în față începutul sau relicva unui experiment posibil neterminat.
Răspunsul pentru întrebările legate de vechimea și autorul proiectului a venit chiar din repetitivitatea unităților de locuire. Ceea ce avem în față este implementarea unor modele de proiecte tipizate livrate de către stat la mijlocul secolului trecut.
România anilor '50 a fost marcată de impunerea radicală și neechivocă a realismului socialist sovietic “drept un instrument exclusiv politic” (2). Începând cu anul 1944, nevoia de reconstrucție și dezvoltare produce un număr mare de proiecte de sistematizare a localităților, dar și studii sau concursuri pentru realizarea unor obiective standardizate și tipizate de spații industriale, locuințe muncitorești individuale și colective, dormitoare comune, anexe gospodărești, cooperative de producție, cantine, băi publice, dispensare, cămine culturale, școli șamd.
Camera de zi dubla ca dormitor al adulților. Bucătăria era considerată un spațiu suplimentar pentru somn.
Inițial, proiectele tip erau studii și documentații importate din zona sovietică (3) cărora li se adaptau anumite elemente de limbaj inspirate din arhitectura populară locală (4). Detaliile populare preluate erau prelucrate în mod epurat și aplicate în mod aleatoriu cu scopul de a produce elemente regionale “încercând să exprime prin forma națională conținutul socialist al construcțiilor” (5). Tipul acesta de discurs era foarte cinic din partea unui sistem al cărui scop clar era uniformizarea generală și eliminarea caracteristicilor și caracterelor aparte. Reprimarea exprimării autentice este subliniat de impunerea unei identități locale fixe prin intermediul unor tipologii de locuințe și clădiri cu detalii standardizate aplicabile de-a valma pentru 3 zone geografice ale țării: Dobrogea - Câmpia Dunării; Oltenia - Muntenia - Moldova și Transilvania - Banat.
Falsa idee de regionalism sau identitate locală se rezuma la elemente decorative sau de limbaj cum ar fi ancadramente și obloanele de ferestre, modele de pazii și cioplituri de căpriori, materiale de acoperire, numărul de pante al acoperișului sau dimensiunea foișoarelor de intrare (6). Singurele diferențieri regionale reale erau date de disponibilitatea pe plan local a anumitor tipuri de materiale de construcție.
Proiectele modelelor tip și documentele de îndrumare pentru construire erau grupate în caiete și albume catalog. Acestea conțineau texte explicative și desene pentru fiecare tip de locuință, perspective exterioare și interioare cu așezarea mobilierului și extrasul materialelor necesare (7).
În căutarea de uniformizare a mediului rural cu urbanul se implementează folosirea acelorași proiecte publice tip, se introduc funcțiuni mixte precum cooperativă, restaurant și magazin, iar în cazul locuințelor se impun aceleași proiecte colective standardizate. În cazul locuințelor individuale nucleul de bază este reprezentat de casa cu o cameră și bucătărie, iar pentru familiile mai numeroase exista posibilitatea alegerii unui proiect tip cu o cameră în plus. În funcție de proiect, în completarea nucleului inițial, aceste case puteau conține în plus fie un dormitor pentru adulți în timp ce camera de zi dubla drept camera de dormit a copiilor, fie copiii primeau o cameră minimală dotată cu 2 paturi în timp ce camera de zi dubla ca dormitor al adulților. Bucătăria era considerată un spațiu suplimentar pentru somn, iar blaturile de preparare erau negreșit înlocuite de un pat de o persoană. Mai mult, acestea erau dotate standard doar cu mașină de gătit (o sobă cu apendice de plită normată la 2 ochiuri), lavoarul fiind opțional în funcție de prezența apei curente.
Acolo unde exista infrastructură, dotările sanitare interioare erau reduse la minimum, iar în toate cazurile se optase pentru eliminarea spațiilor de îmbăiere din interiorul locuinței către băi comunitare având ca argument costurile ridicate de construcție și dificultatea preparării individuale a apei calde. Camera closetului era neîncălzită, iar în cazul lipsei canalizării aceasta era împinsă către anexele izolate din afara caselor, cu “marele avantaj” de a avea posibilitatea măririi suprafețelor unor spații interioare precum vestibulul sau cămara. Din fericire, către finalul anilor '50 cel puțin pentru mediul urban proiectele tip începuseră să înglobeze dotări sanitare mai apropiate de standardele actuale. Pentru spații de depozitare suplimentară existau chepenguri de acces în pod și în pivnițe care erau permise doar parțial sub suprafața camerelor de locuit, nu și sub bucătărie (8).
Din studiul acestor proiecte tip se observă nu doar dorința statului de preluare totală a controlului asupra modului de viață al cetățenilor, dar și asupra gestionării gospodăriilor individuale.
Deși nu am avut acces la un catalog complet de proiecte tip, numărul 3 al revistei Arhitectură și Urbanism din 1952 ne oferă ocazia să studiem o serie de proiecte sovietice tip foarte apropiate cu cel folosit la Moara Vlăsiei. Este vorba despre locuințele tip 5 și 6 cu 2 apartamente de câte 2 camere. Atenție, bucătăria este considerată cameră de locuit (9).
Considerând pachetul de grupuri sanitare din aripa stângă a cantinei, prezența turnului de apă și numărul de ferestre al caselor cuplate, putem deduce că cel mai probabil la Moara Vlăsiei a existat o anumită infrastructură de apă curentă și canalizare. Locuințele sunt compuse din verandă exterioară acoperită, vestibul de intrare, cămară, closet și 2 camere de dormit independente plus bucătărie.
Fără date clare nu avem de unde ști care este momentul în care gospodăria colectivă și-a încetat activitatea (după revoluție în unele localități gospodăriile colective au fost preluate de entități juridice private), însă anumite case par să fi fost locuite până relativ curând. Acest lucru poate fi susținut inclusiv de intervențiile de personalizare a verandelor, prezența antenelor satelit, apariția unui solar și a câtorva toalete exterioare - ceea ce indică o anumită continuare a locuirii după dezafectarea infrastructurii sanitare. Este neclar dacă și câte unități mai sunt locuite permanent în prezent, însă este cunoscută preluarea bisericii de către BOR care promite reconstrucția și transformarea sa în schit. Nu cunoaștem dacă schitul va include în funcționarea sa unitățile de locuire, dar acest scenariu poate reprezenta o variantă viabilă de prelungire a duratei de viață și utilizare a așezării. Ca exemplu de reactivare, după anul 2020 o unitate zootehnică vecină a fost transformată și funcționează în prezent pe post de centru de echitație.
Într-o anumită măsură rămânem din acea perioadă și cu o serie de exemple pozitive, însă aceste cazuri de bună practică țin de calitățile și priceperea arhitecților interbelici care au avut posibilitatea să se adapteze schimbărilor de regim.
Percepția generală a arhitecților față de realismul socialist sovietic practicat în România între anii 1945 și 1960 rămâne aceea a unui experiment eșuat (10) și a unei perioade retrograde, motiv pentru care s-a și renunțat la acest curent odată cu dispariția stalinismului și a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dacă în primă fază proiectele tip importate din zona sovietică erau anonime, cunoaștem numele arhitecților și proiectanților studiilor ulterioare produse local. Într-o anumită măsură rămânem din acea perioadă și cu o serie de exemple pozitive, însă aceste cazuri de bună practică țin de calitățile și priceperea arhitecților interbelici care au avut posibilitatea să se adapteze schimbărilor de regim și să își continue activitatea în pofida cadrului politic foarte dificil.
Așezarea de la Moara Vlăsiei trebuie privită cu reținerea și obiectivitatea cuvenite unui experiment bazat pe politici opresive și de control. Dacă dorim să preluăm în practica prezentă ceva de aici, acesta poate ține de trăinicia și comportarea relativ bună în timp a unor construcții foarte ieftine.
arh. I. Vogel în articolul “Unele probleme ale proiectării construcțiilor agricole”, Arhitectura R.P.R. nr. 1 1955, pag. 3
Irina Tulbure în capitolul “Realism socialist, raționalism, regionalism Locuri și arhitecturi”, Regionalism și contextualism în România, secolele XX-XXI, autori Andreea Boldojar, Andreea Calma, Ștefan Ghenciulescu, Miklos Kollo, Ilinca Pop, Andor Wesselenyi-Garay, pag. 106
arh. Gh. Popescu-Negreanu în articolul “Proiecte tip de locuințe individuale”, Arhitectura și urbanism nr. 3 1952, pag. 11
arh. I. Bergleiter, arh. L. Aldan și arh. P. Horjescu în articolul ‘Locuințe muncitorești proiectate în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 758/1951’, Arhitectura și urbanism nr. 6-7 1952, pag. 35
Idem (4)
arh. Gh. Popescu-Negreanu în articolul “Proiecte tip de locuințe individuale”, Arhitectura și urbanism nr. 3 1952, pag. 14
arh. Gh. Popescu-Negreanu în articolul “Proiecte tip de locuințe individuale”, Arhitectura și urbanism nr. 3 1952, pag. 15
Idem (7)
arh. Gh. Popescu-Negreanu în articolul “Proiecte tip de locuințe individuale”, Arhitectura și urbanism nr. 3 1952, pag. 12
Idem (2)
Pe Iulia Dana Băceanu (Architect with a camera) și ale ei fotografii cu Bucureștiul o puteți urmări pe Instagram aici.
Comentarii